Ioan Dima a încetat din viață într-un spital din București, după ce fusese diagnosticat cu Covid-19. Inițial, bărbatul a fost internat la Vaslui, iar apoi transferat la Iași. Din cauza stării grave de sănătate, medicii au decis să fie mutat la București, dar a fost prea târziu pentru el.
Trecerea în neființă a fostului director al Direcției Agricole Vaslui a îndurerat foarte multe persoane, mai ales că era un titan al agriculturii vasluiene. Mai ales că în ultima perioadă, cei care l-au întâlnit spuneau că se simțea foarte bine, era vioi și se plimba mereu. Însă, din păcate, infecția cu SARS-CoV-2 l-a răpus și a lăsat un gol enorm în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au apreciat.
“Regret dispariția nașului meu de cununie. Un om de mare calitate, un profesionist cu care am colaborat peste 20 de ani. Viața ne-a rânduit să fim chiar vecini, ceea ce ne-a legat și mai mult sufletește. Acum că s-a dus la cele veșnice, tristețea m-a cuprins și amintirile comune mă năpădesc. A lăsat un gol mare în sufletul meu, al familiei mele, dar și a tuturor celor pe care i-a cunoscut. Suntem alături de familia greu încercată. Nimeni nu-l poate înlocui pe Țîcă, tată, soț și prieten bun. Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat cu tristețe Corneliu Mihalache, bunul său prieten și coleg.
Fostul primar al comunei Drânceni, Gelu Pecheanu, ne-a dezvăluit că acesta va fi înmormântat mâine la cimitirul Eternitatea din Vaslui, la ora 13.00.
«Comunitatea din comuna Drânceni a rămas consternată de dispariția fulgerătoare a celui care a fost inginerul agronom, Ioan Dima, un om de o valoare morală deosebită, un foarte bun profesionist, un om care a ajutat mulți cetățeni din comuna noastră. Rar se întâlnesc oameni ca el. Să-i fie tărâna ușoară și Dumenzeu să-i ierte păcatele. El a fost “măritat” la noi în comună, cum sunt și eu, acesta fiind de loc din comuna Hoceni, din Șiscani. Acesta a fost rapid adoptat în comuna noastă. A cununat, a botezat și lumea de la noi îl consideră un adevărat fiu al satului. Sunt alături de familia îndoliată și Dumenzeu să-i întărească, ca să poată trece peste această despărțire» , a declarat fostul primar al comunei Drânceni, Gelu Pecheanu, pentru vremeanoua.ro
Ioan Dima și-a început activitatea în 1974, la Rârești, la complexul de berbecuți. Ulterior, cinci ani a fost director la complexul similar de la Ivănești. Iar din 1982 a fost numit director adjunct la Direcția Agricolă Vaslui și se ocupa de zoootehnia vasluiană. În mai multe rânduri, după Revoluție, a fost mult timp director al Direcției Agricole Vaslui, în perioada guvernărilor PSD.
VEZI ȘI CORONAVIRUS ROMÂNIA. AU MURIT ÎN ULTIMELE 24 DE ORE! + BILANȚUL PANDEMIEI